Master Computers este o companie de tehnologia informaţiei, înfiinţată la începutul anului 1992, având ca obiect de activitate dezvoltarea de soluţii, realizarea de produse şi servicii IT de înaltă tehnologie pentru piaţa românească şi externă. Activitatea companiei este structurată pe următoarele direcţii principale:
Master Computers are o experienţă importantă în domeniul soluţiilor fiscale: a realizat o multitudine de sisteme proprii de tip Point of Sale (PoS) şi furnizează echipamente pentru un număr important de sisteme realizate de parteneri români şi străini. Toate sistemele realizate de compania noastră deţin omologările şi avizele necesare eliberate de organismele române abilitate (Ministerul de Finanţe şi Institutul de Tehnica de Calcul). Realizările companiei includ:
Acordăm o atenție deosebită activității de management al proiectelor, începând cu faza de consultanță și elaborarea specificațiilor, proiectarea și realizarea soluției tehnice, urmate de implementare și suport post-instalare.
Activitatea de mentenanţă, service şi asistenţă tehnică reprezintă un segment important în activitatea companiei. Această activitate este asigurată de specialişti de înaltă calificare având la dispoziţie întreaga infrastructură necesară (dispecerat non-stop, autoturisme de intervenţie, echipamente şi piese de rezervă).
De asemenea, am dezvoltat o puternică reţea de distribuitori autorizaţi la nivel naţional, care au capacitatea de a asigura asistenţa tehnică la aceleaşi standarde cu specialiştii Master Computers.
Echipamentele realizate de Master Computers sunt recunoscute prin fiabilitate şi robusteţe. Un exemplu în acest sens îl constituie imprimantele fiscale realizate de compania noastră și integrate în numeroase sisteme de tip Point of Sale realizate de parteneri români şi străini: sisteme pentru retail, hospitality (Micros POS), sisteme pentru staţii de carburanţi (sistemul propriu PECOPOS 2000, Passport Europe-Gilbarco VederRoot Ltd.).
De asemenea, Master Computers realizează module fiscale pentru companii partenere din Europa, pe baza specificaţiior beneficiarilor şi în conformitate cu legislaţia locală.
Una dintre preocupările majore ale companiei noastre este echipa de specialişti. Toţi specialiştii companiei au o pregătire temeinică în domeniu şi se perfecţionează continuu prin cursuri de instruire, pentru a oferi cele mai bune soluţii şi servicii.
Parteneriate
Compania este IBM Business Partner, Intel Product Integrator, Microsoft Certified Partner şi colaborează cu companii importante din domeniu, în scopul de a oferi beneficiarilor săi soluţii informatice optime. Încă de la începutul activităţii sale, compania este partener MB Distribution, importator al echipamentelor EPSON pentru România.